În căutarea îngerului… (2 nov. 2025)
Duminică, copiii Școlii Românești „Sfântul Nicolae” au pornit într-o aventură frumoasă — în căutarea îngerului din debara. 😇
Daniela și Mădălina — un copil mai mare, cu glas dulce și inimă caldă — i-au condus pe cei mici în lumea poveștii. Împreună au descoperit unde se ascund îngerii atunci când uităm să fim buni. 💛Mulțumim Giorgiana Storyteller pentru inspirație, te asigurăm că toți copii participanți s-au bucurat să fie parte dintr-o poveste așa cum i-ai învățat tu! 🥰
Și da… l-au regăsit împreună! 🕊
Cei mici au învățat ce trebuie să facă pentru ca îngerul să fie mereu prezent în casa lor: să se roage, să aprindă candela, să mănânce anafură și să bea agheasmă, să tămâieze și să trăiască în armonie. După ce au aflat despre îngerul casei, și-au amintit că și ei au un înger păzitor, primit la Sfântul Botez, și au promis că vor face tot ce trebuie pentru ca îngerașul lor să nu fie niciodată trist sau ascuns, ci să rămână mereu aproape de ei. 💫
După ce povestea s-a încheiat, am trecut la partea practică: copiii au format echipe și au aranjat versurile din poezia „Îngerașul”, descoperind că această rugăciune nu le este deloc străină. Apoi au colorat îngerași, iar fiecare copil și-a scris pe fișa sa o faptă bună pe care a făcut-o sau dorește să o împlinească — un legământ mic, dar sincer, de a păstra bunătatea și frumosul în viața lor. 🌿
Ne-am bucurat și de mâncare delicioasă, pregătită cu drag de Cristina Ștefănescu, care i-a răsfățat pe copii cu bunătăți și o dulce surpriză la sfârșitul atelierului. 🍰💛
Mulțumim din suflet pentru fiecare gest frumos și pentru bucuria împărtășită!
🌾 Duminica viitoare ne revedem la Târgul de Toamnă — o zi frumoasă, plină de gust și voie bună! 🍂
#ScoalaRomaneascaSfNicolae #PovestiCuSuflet #IngerulDinDebara #CopiiFericiti #EducatieCuBucurie #FapteBune #ImpreunaCrestem #AtelierDePovesti #targuldetoamna
















































