Curs de religie
(12 mai 2024)

Ce zi minunată am avut ieri împreună cu copiii noștri dragi!

Miruna și Maya, cele mai creative eleve ale școlii noastre, au avut bucuria să creeze și să coloreze felicitări cu semnificație pascală, pe care le-au oferit cu drag membrilor parohiei noastre la sfârșitul Sf. Liturghii. Acest gest frumos a adus zâmbete pe fețele celor prezenți si o notă de căldură și sărbătoare în comunitatea noastră!

Ultima lecție de religie a fost extraordinară atât pentru copiii mici, cât și pentru cei mari ai școlii noastre, Școala Românească Sf. Nicolae – Glasgow! Entuziasmul lor a fost cuceritor pe tot parcursul cursului, iar participarea lor activă a făcut ca atmosfera să fie cu adevărat specială!

Au fost implicați în diferite activități și jocuri, au învățat lucruri noi și am creat împreună coșulețe de Paște. Nici mămicile nu s-au lăsat mai prejos și au participat activ la realizarea lor.

La final, copiii s-au adunat în jurul părintelui George Bliortu și i-au prezentat ce coșulețe frumoase au făcut. Părintele a admirat și lăudat fiecare coșuleț în parte, iar copiii au fost fascinați!

Deși cursul s-a terminat, copiii sunt nerăbdători sa participe la noile aventuri care îi așteaptă!

Ce să mai povestim, suntem mândri de voi și vă mulțumim pentru implicare, dorința de învățare și pentru dragostea voastră față de Dumnezeu și de noi toți!

#Școală #CursDeReligie #CopiiFericiti #Învățare #Bucurie #Activități #Paște #Educație #Interacțiune #Entuziasm