Întâlnire cu dna. ambasador Laura Popescu (2021)

Felicitări copiilor din parohia Glasgow care s-au descurcat foarte bine la întâlnirea cu doamna ambasador! Felicitări și părinților lor pentru implicare și efort!

Ambasadorul României la Londra, Laura Popescu: ”Am dat curs cu plăcere invitației de a-i cunoaște pe cursanții programului de cursuri de Limba română organizat de ICR Londra/Romanian Cultural Institute in London.

Am apreciat interesul manifestat de aceștia (două module: copii și adulți) de a-și însuși și/sau consolida cunoștințele de limbă română. Am discutat despre importanța învățării limbii române ca experiență de cunoaștere și, în cazul copiilor români, pentru păstrarea identității românești și a legăturilor afective cu România (cei mai mulți copii mi-au spus că învață limba română din dragoste pentru bunici).

Cursurile de limba română pentru adulți și copii, inițiate și derulate de Institutul Cultural Român de la Londra cu sprijinul Ambasadei sunt parte dintr-un amplu proiect permanent dedicat atât comunității românești din Marea Britanie, cât și străinilor interesati de limba română.

Timp de 11 săptămâni, în module dedicate copiilor și adulților, profesoara Daniela Ciupală le-a oferit cursanților o frumoasă experiență lingvistică.

Cursurile de limba română vor fi reluate în luna februarie, sunt gratuite, iar detaliile privind înscrierea și data de început a acestora vor fi afișate pe pagina de Facebook și pe website-ul ICR Londra.