Premiere concurs religie (31 martie 2024)

Astăzi dorim să vă împărtășim frumoasele activități pe care le-am desfășurat duminică, 31 martie. Am participat cu toții la Sfânta Liturghie, ne-am rugat împreună, iar apoi copiii școlii noastre s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

După slujbă a urmat un moment emoționant pe care l-am imortalizat și pe care dorim să vi-l arătăm și vouă. După cum bine știți, copiii de la școala noastră au participat în luna martie la Etapa Internațională a Concursului „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”, unde au obținut rezultate foarte bune, drept urmare ne-am dorit să-i premiem pe măsura implicării lor. Atâtea zâmbete și atâta satisfacție pe care le-am văzut pe chipurile lor ne-au făcut să ne întrebăm când ne vom pregăti oare pentru următorul concurs?

Mulțumim Mădălina Și Iulian Șleapcă pentru aceste fotografii drăguțe, care aduc mereu o notă specială și ne ajută să păstrăm amintiri frumoase.

https://youtube.com/shorts/3T3-ohS7NFA?feature=share