Ultima lecție de pregătire (26 noiembrie 2025)
La Școala Românească ”Sf. Nicolae” din Glasgow, am încheiat pregătirea pentru testare!
Aseară a avut loc cea de-a treia și ultima lecție online de pregătire pentru Testarea competenței de comunicare în limba română. Copiii au lucrat cu seriozitate și entuziasm, hotărâți să dea tot ce au mai bun.
În prima parte a întâlnirii, au recapitulat elemente importante de gramatică, apoi au discutat cerințele pentru proba de scriere, iar la final au realizat o simulare pentru proba orală, pentru a se familiariza cât mai bine cu structura și ritmul real al examenului.
Acum suntem cu toții pregătiți pentru ziua testării, care va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, la sediul școlii, în colaborare cu Institutul Limbii Române ca Limbă Europeană (UBB Cluj-Napoca).
Copiii sunt așteptați la sediul școlii noastre începând cu ora 9.30, unde vor fi preluați de voluntarii noștri.
La ora 10 va începe festivitatea de deschidere, unde avem bucuria de a o aștepta pe doamna Andreea Berechet, Consul General al României la Consulatul General al României la Edinburgh.
Suntem mândri de cei 22 de copii care au muncit cu răbdare, consecvență și bucurie în aceste săptămâni. Pregătirea lor arată că limba română rămâne vie și frumoasă acolo unde este iubită.
Mulțumim părinților pentru încredere și sprijin, și profesoarei Daniela Elena Ciupala pentru dedicare și răbdare.
Următorul pas: testarea — iar noi credem în fiecare copil!













