Desfasurare concurs religie
(3 februarie 2024)
Două zile pline de bucurie și frumos, două zile încărcate de emoții si de entuziasm. Astăzi dorim să vă povestim despre ziua de sâmbătă, 3 februarie și să vă împărtășim activitățile minunate pe care le-am desfășurat.
Pentru că ne-am dorit mult să continuăm tradiția începută alături de pr. Nicolae Tănase- Centrul Social Pro Vita Valea Plopului, ne-am adunat cu mic cu mare la biserică și am participat la slujba acatistului Sf. Nicolae, alături de invitatul nostru de seamă, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.
După terminarea slujbei, Preasfințitul s-a alăturat copiilor și a urmat o sesiune frumoasă de discutii, întrebări și răspunsuri. Copiii s-au prezentat, i-au arătat entuziasmați desenele pe care le-au făcut pentru concurs și au vorbit împreună cu Preasfințitul despre sfinții pe care îi cunosc, despre activitățile pe care le desfășurăm la Școala Românească Sf. Nicolae – Glasgow și despre concursul la care urmează să participe.
După cum bine știți, timp de trei duminici ne-am pregătit pentru concursul național „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”. Așadar, Preasfințitul le-a dat binecuvântare copillor pentru participarea la concurs, s-a rugat împreună cu copiii și au mulțumit Sfântului Nicolae, ocrotitorul școlii noastre. Copiii s-au bucurat și s-au arătat nerăbdători să înceapă concursul, să își arate cunoștințele despre viețile sfinților taumaturgi și despre minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos.
A urmat apoi slujba Vecerniei, iar seara s-a încheiat cu o agapă pregătită cu dragoste de doamnele din parohia noastră.
Multimim tuturor, dar în special copiilor care au participat și s-au bucurat alături de noi! Așteptăm cu nerăbdare rezultatele concursului!